Traim in era digitala. Ce expresie fumata, dar adevarata. Ce a mai ramas din realitatea cruda, cea de la varful simturilor noastre incepe sa fie din ce in ce mai mult transpusa in “continut media”. Un SLR sau o camera HD (nemaivorbind de PC-uri performante sau monitoare uriase) nu mai sunt chiar SF si permit oricui crearea de continut digital.
Mai mult sau mai putin util, acesta, ca orice informatie, trebuie stocat. La naiba in puii mei, am deja 70GB in 3 ani de pozat (incluzand si filmuletele 640*320 capturate cu ap. foto). Se vorbeste din ce in ce mai des de NAS, ca fiind ceva natural, asa cum, sa zicem, erau pe vremuri “video-urile” sau casetele VHS.
Si acum ajungem la titlu: unde le tinem, ca sa ramana in siguranta (presupunand ca e clar ca tinem doar ce merita). RAID6 ca la Calin, sa isi tina pe veci 3TB cu redundanta la picarea a doua discuri, HDD extern criptat, cum propune AdrianB1 pe xf, DVD-uri dual-layer…
In cazul meu sigur s-ar potrivi varianta de mijloc, dar nici a din urma nu suna rau. Atat doar ca.. ocupa spatiu. Ca orice chestie fizica, bun material, iar tendinta mea de a tot acapara lom se pastreaza constanta.
Sambata inca doua undite, ca plecam peste 2 saptamani in Delta, un CD de la Ateneu de vineri 25 septembrie noaptea (singura seara din Festivalul Enescu la care am fost anul asta), cateva CD-uri din Franta, DVD-ul Farinelli. Si mereu zic ca voi face curat, ca mai scap din inutilitati.
Chiar am avut o pornire de a debarasa pe okazii tot ce am in plus, dar mi-au inchis licitatia pe motiv ca, fiind “mokazie”, nu am voie sa ii stabilesc un pret. Daca nu am voie, atunci de ce sistemul permite? Nu am inteles-o pe asta…
Diana cumpara carti intr-una. Ii mai iau si cadou azi, se aduna la morman. Iar cand ne-om muta, sa vezi dixtractie.
Apropo de 16-19, uf.. o sa pierd 2-3 concerte din Festivalul de Muzica Veche 2009. Dar despre asta, intr-un articol viitor, ca tot s-au strans idei.
Noua casă, toata lumea despre asta vorbeşte. Eu cred, sincer, ca e un mare fâs. Au şi început să crească preţurile la casele şi aşa vechi.
Caz concret: vizitez un apartament din ‘80, destul de atrăgător – mai ales pentru preţul său (40k E), cu 2 balcoane, decomandat etaj intermediar etc. Două camere, fireşte. Peste o saptămână mă văd şi cu proprietarul. După mcam o oră de palavre ajungem şi la subiect. “Sub 50.000E nu îl dau”.
Deh, se anunţase proiectul şi s-a răzgândit. Parcă vad că mă sună peste o săptămână să mă întrebe daca mai sunt interesat, că uite, statul garantează credite până la 60.000E şi că el îl dă cu 55.000, super preţ.
Tot aşa se vor lăcomi şi alţi proprietari, iar piaţa va cunoaşte un boom artificial, în prag de criză ca la carte. Că ce e în momentul de faţă încă nu e criza, cum e prin vest, estimez eu. Şi uite aşa ultima pătură socială care nu prea avea acces la creditele imobiliare va fi subjugată băncilor. Sub oblăduirea statului, fireşte.
Sfatul meu? Sit and wait.. până atunci, chirie, jalnică chirie
Imi amintesc din vremi de copilarie cand, dupa terminarea cursurilor, plecam cu mic cu mare la bunici. Fix atunci, sau poate ma inseala memoria, adica pe 15 iunie, se termina si prohibitia. Adica eram liber la dat cu batul in balta. Desi la guvizi nu cred sa fi fost prea apriga legislatura, se pescuia si in Postul Mare, care e mereu primvara, pe vreme de interdictie.
Si, ca tot e liber la pescuit, primesc mail de la securitate@RZB.ro cum ca s-a schimbat “sistemul online de securitate” si link catre, chipurile https://www.raiffeisenonline.ro/eBankingWeb/login?Lang=ro dar care este formatat sa trimita la http://www.rhoson.com/~lisa/raiffeisenonline.ro/eBankingWeb/
Eu n-am cont la ei, dar adresa la care am primit “invitatia” e pe ceva lista de spamuri si inghite vrute si nevrute. Dar mailul asta mi-a atras atentia.
Acum sa vedem reactia oficialilor. Mai jos, pagina in sine.
Pleaca lumea in draci. O fi conducerea orientata pe “cut cost” dar … chiar asa? Zero-day? Poate ar trebui sa plec inainte sa se pravaleasca iadul. How? And why, why why? You crazy ass weirdo beaver, ca tot m-am holbat prea des la wulffmorgenthaler.com
Tensiunea creste, lumea tinde sa plece, se pare ca e oleaca de trend, incep deja discutii despre “reinnoirea echipei”. Scheise.
Depune-mi-as demisia. Asta insa ce poate insemna? Teama de ceva nesigur, de mai mult de lucru, naiba stie. Cert e ca e unul din acele momente, gen “procentul”, cand ceva nestiut de nasol se intampla.
Hai sa public pana nu se face 6 si .. fireste, mergem la Sala Radio – Anotimpurile de Vivaldi si Anotimpurile din Buenos Aires de Piazolla. Doamne ajuta sa rezistam pana la capat. Eu cu somnul si stresul.. restul cu oboseala si stresul de peste zi.
Post it!
Cam asta se gandeau colegii mei astazi când m-au zărit cu 6 CD-uri AUDIO*. Da, audio. De la revista Amadeus, fireste. Bine, din aste 6, două le aveam, două nu ţineam să le am iar, per ansamblu vreo 3 carcase trebuie înlocuite.
Fireşte, exista mp3, există net, de ce mă încăpăţânez să strâng lomuri. Probabil dublurile şi chestiile în plus le-oi pune pe freecycle.
Doar pentru că îs ieftine (39 lei 6 CD) sau pentru că îmi pregătesc revenirea în hub-ul de muzică clasică şi trebuie să am 35GB de RIP-uri. Bine, asta nu e chiar aşa, dar aşa mi-am propus eu.
E drept că nu sunt singurul adunător din familie… Abia aştept să ajung acasă şi să le aştern pe HDD. FLAC, here I come.
Şi nu, nu am echipament audio audiofil, doar un Microlab Solo6, placa de sunet integrat şi nişte căşti Philips something de plastic.
________________________________
* E vorba de ceva grupat sub titlul de “Il Settecento e L’Arte dell’Arco”. Poate ar trebui să le fac o recenzie, nu?
Cum totul e legat de muzica, am zis sa dau articolului de azi un titlu din repertoriul Curved Air. Dar nu despre îmbinarea muzicilor vechi cu cele noi voi vorbi astăzi, deşi progressive rock asta face şi îmi place 
Despre faptul că tommorrow never happened. Ruperea de trecut, probabil toţi trec prin asta. Şi că viitorul este deja în derulare. “Când o să mă fac mare” a început… şi trebuie să mă obişnuiesc cu asta.
Trebuie să o zic şi pe aia cu perna. Pe moment nu reacţionez, era vorba de o pernă insuportabilă prin miros şi aspect, pe care am aruncat-o sâmbătă. Dar era perna care m-a însoţit de când m-am năcut, o pernă mai în vârstă decât mine. E un pic de rupere, aşa cum a fost moartea bunicului în 2003.
Toate aceste gânduri îmi vin acum după ce mi-am zgândărit amintirile din copilărie căutând pe net despre cartea care m-a marcat binişor în copilărie, mai ales prin desenele superbe care însoţeau firul epic: Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi. Dacă am ajuns să caut o carte din copilărie ca să o am la colecţie – la vremea respectivă ea fiind împrumutată de la un coleg de clasă, ma gândesc că a cam sosit timpul să mă uit la clipa prezentă drept un moment de finalizare a unei etape şi începerea alteia. Copii? Când oi avea un acord cu jumătatea. Casă? Când s-o debloca piaţa.
Acum mă uit după cursul euro.. o uşoară scădere. Adică practic sportul străvechi al pusul banilor la ciorap, de data asta în varianta moderna: la bancă şi în valută.
Criză mare, monşer.
Am trecut azi pe la Muzica, intr-o amintire a vremilor din studentie (si de dinainte) cand faceam drumuri mai dese pe acolo cu diverse mici cumparaturi corzi sau pene pentru chitara, CD cu muzica, blankuri… Acum, dupa ce ca mai e doar jumatate din ce a fost (ca suprafata) nu mai exercita nicio atractie. Pe la Yamaha nici macar n-am mai intrat, desi am jinduit si la vitrina lor de cateva ori, zicandu-mi eterna incurajare: “cand o sa fiu mare” o sa imi iau si eu CD-uri de 300 de mii. Pentru ca mereu erau prea scumpe in raport cu veniturile de la momentul respectiv.
Dar acum nu ma mai imbie deloc… Ce a murit? Nici la Humanitas nu m-am stresat sa incerc sa iau cate ceva, cum faceam pe vremuri, cand caram cu sacosele carti de la targuri.
Acum altele sunt carentele: timpul, dispozitia, spatiul. Bani inca mai sunt, slava Domnului. Noroc cu Diana care mai citeste, altfel aveam alte mustrari ca stau cu bibliotecile doldora si nu ma ating de ele.
La fel si cu muzica, este accesibila, gasesti fara greutate cam orice… dar la ce bun? De ce sa dau 60 lei pe un CD cand am concerte la 7 lei sau CD-uri (din revistele) “Amadeus” la 8 lei. Nu strang praf la fel de bine?
Da, am si acum albume cumparate fie ca erau ieftine sau ca as vrea sa le am si pe CD. Carti gramada de ani buni, necitite. Vorba lui Madalin “apropo..eu mi-am cumparat vreo 30 carti”. Quo vadis consumatorismus? Nu era vorba ca se termina capitalismul asa cum il stim?
Probabil nu acolo gasesc schimbarea pe care incerc sa o anticipez.
Cu calculatoarele am cam inceput sa o las mai moale, e drept ca si criza isi arata coltii, iar debaraua nu s-a golit mai deloc. Cica as fi vrut sa ma apuc de clapa, de cantat sau de compus, dar nu imi gasesc timpul si rabdarea.
Ok, bunurile materiale… n-am cum sa le strang astfel incat sa prezinte sau sa isi pastreze valoarea. Masina e deja julita in 3 parti, de lene ce mi-a fost sa le declar la Politie, pretul terenului a revenit la valorile de acum 3 ani.
Sa fiu la casa mea poate ma va mai dezmorti din ceata asta a cautarilor. Sau poate chiar casa mea sa fie un obiect..iv. Dar pentru inceput sa ramanem la treburi pamantene. De genul inca nu mi-am luat bilete la Festivalul Enescu, am ramas in urma cu taskurile de pe aici. Ehei, viata e scurta si nu merita lenevita.
Urasc senzatia de intreanotimp. De fapt cred ca inceputul de primavara, indiferent de forma nu-mi este pe plac. Scrisesem si o poezie pe tema asta, cu faptul ca e o vreme lichida, departe de solidul idealizat, si cum ca .. la naiba am fost un singuratic. De parca acum n-as fi.
Dar indeajuns cu aste. De azi pana pe 25 martie se desfasoara Festivalul de chitara clasica, la Sala Radio. Sper sa prind macar un Vivaldi, daca nu cel de maine, macar cel din ultima zi.
Asta daca starea personala de intreanotimp se va mai ameliora. Pana atunci.. Ramble on
Vine un moment …. Da, aici urma un citat clasic, de tipul “in viata unui barbat cand trebuie sa se duca singur la dentist”.
…cand trebuie sa reconsider tot ce am facut pana acum prin prisma a ceea ce urmeaza sa vina.
… in care trebuie sa imi infrunt temerile si sa ma recunosc drept ceea ce sunt.
Asa si astazi, 6 martie, zi in care am ales cifra magica. Probabil ca daca as fi ales altceva m-as fi trezit cu un mare necunoscut in fata. M-am simtit prea bine, m-am mandrit cu ce am avut … dar in realitate eram – si sunt – un mare gol pe dinauntru.
Amanarea sau evitarea nu e o solutie. Adrenalina si visele irosite nu ajuta.
Gandirea limpede si neafectata ar fi o solutie. Determinarea? Aici va fi de munca, nu gluma.
Intre timp lucrurile vor merge mai departe, fara semne ca as fi afectat. S-a intamplat? Asta e, am avut de ales, am ales, trebuie sa continui.
Let the beat go on. Nu o zic pe aia cu showul, ca e fumata. Sau sa zic: let the change begin.
